27 aprilie 2015

Apple Watch: Are Ceasul Apple aplicații pentru nevăzători?


Apple Watch, Ceasul Apple este un dispozitiv semi-independent, ce trebuie legat la un iPhone pentru a beneficia de toate capabilitățile sale. El poate fi găsit în două mărimi 38 mm și 42 mm, prețul variază între 1.850 și 70.000 RON, iar bateria sa ține 18 ore.

Caracteristicile de accesibilitate ale Apple Watch :
  • VoiceOver: cititorul de ecran bazat pe gesturi, citește cu voce tare ceea ce se întâmplă pe ecran și cum îl navigați. Acesta este disponibil în 14 limbi printre care nu se regăsește româna. 
  • Ajustare Font: utilizatorii pot ajusta textul și trece la caractere îngroșate pentru o citire mai ușoară. 
  • Mărirede până la 15 ori. 
  • Tonuri gri: cei a căror vedere este afectata de culoarepot apela la tonuri de gri. 
  • Reducere transparență: permite mărirea contrastul de pe ecran prin reducerea transparenței fundalului. 
  • Reducere mișcare: când este pornit, reduce unele mișcări de pe ecranul de start. Acest lucru îl face mai ușor de navigat. 
  • Audio mono: când utilizați căștile Bluetooth cu ceasul, veți putea transforma sunetul stereofonic în monofonic. O setare utilă celor cu probleme auditive, care de exemplu nu aud bine cu una dintre urechi.
  • Motor pentru vibrații: pentru a simții atunci când există o notificare.

Suprafața mică a ecranului este un impediment pentru orice aplicație ce rulează pe acest dispozitiv. O persoană cu dizabilități de vedere care de obicei mărește textul nu va vedea mare lucru pe acest ceas. 

Când nu este legat la iPhone, Ceasul Apple poate folosit pentru
  • Apple Pay: aplicație de plată tip portofel încă neimplementată total în România.
  • Muzică: cât încape pe cei 2 GB de memorie.
  • SPG Keyless: o aplicație de deschis uși în mod electronic, tehnologie prezentă în unele hoteluri. (trebuie activată anterior pe iPhone)
  • Monitorizare Fitness: înregistrarea activității fizice, bătăile inimi. (trebuie descărcată ulterior pe iPhone) 
  • Apple Remote: telecomandă pentru televizoarele Apple.
  • Funții de tip ceas: alarmă, cronometru.

După cum vedeți în lipsa telefonului, ceasul Apple devine un monitor de fitness pe care putem rula muzică și cam atât. Aplicațiile Apple pentru ceas sunt puține la număr iar cele destinate nevăzătorilor sunt cu atât mai rare, dar am găsit câteva pentru dumneavoastră.

Aplicații pentru nevăzători și slab văzători compatibile cu Apple Watch:
  • Apple Maps: vă va ghida folosind GPS-ul și va transmite vibrații atunci când ați ajuns la anumite puncte cheie din traseul prestabilit, gen intersecție. 
  • Instapaper: o aplicație de tip lector, ce va citi articolele salvate de pe iPhone.
  • Uber: un serviciul de taximetrie neoficial, unde șoferi normali oferă servicii de transport contra cost. Uber a fost lansat în București în februarie 2015 și are tariful de 1.39 ron pe km.
  • Citymapper: ghid la transportul public. Bazat pe locația curentă, oferă instrucțiuni pas cu pas pentru cel mai apropiat mijloc de transport autobuz, metrou etc. Ceasul va vibra anunțându-vă când ați ajuns la destinație. Aplicația este disponibilă pentru marile orașe ale lumii. Nici un oraș din România nu este prezent, însă puteți sugera un oraș aici.

(vom continua această listă / ultimul update: 04-05-15)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu